Muzeul de Icoane pe Sticlă Pr. Zosim Oancea (Zosim Oancea Icon Museum)
HeritageNow I have thorough research. Let me write the article.
Muzeul de Icoane pe Sticlă „Pr. Zosim Oancea" din Sibiel — un sanctuar al memoriei transilvănene
În inima Mărginimii Sibiului, la doar câțiva pași de biserica ortodoxă cu hramul Sfintei Treimi, se află un loc în care credința, arta și memoria colectivă a unui popor se întâlnesc într-o tăcere plină de reverență. Muzeul de Icoane pe Sticlă „Preot Zosim Oancea" din Sibiel nu este doar o colecție de obiecte — este povestea unui om care a transformat suferința în dăruire și a salvat de la dispariție una dintre cele mai prețioase tradiții artistice ale Transilvaniei.
Un preot ieșit din întuneric
Photo: Țetcu Mircea Rareș at Romanian Wikipedia, CC BY-SA 3.0. Source
Părintele Zosim Oancea a ajuns la Sibiel în ianuarie 1964, după cincisprezece ani de închisoare politică și muncă forțată. Un om care trecuse prin cele mai grele încercări ale regimului comunist nu a ales resemnarea, ci reconstrucția. Încă din 1965, a început restaurarea bisericii satului, ctitorie din 1765, și acolo, printre zidurile vechi, a descoperit nu doar o clădire ce avea nevoie de grijă, ci și o întreagă lume pe cale de dispariție: icoanele pe sticlă ale țăranilor transilvăneni.
Aceste icoane — pictate pe dosul sticlei, cu foiță de aur lipită cu albuș de ou și usturoi, folosind pensule artizanale din păr de coadă de pisică și pene de gâscă — cunoscuseră apogeul între 1750 și sfârșitul anilor 1800. Erau opera călugărilor și a țăranilor deopotrivă, o fuziune unică de tradiție orientală ortodoxă și tehnică occidentală. Însă după cele două războaie mondiale, meșteșugul aproape dispăruse, iar icoanele zăceau uitate prin podurile caselor, acoperite de praf, unele crăpate sau în bucăți.
Cum un sat întreg și-a deschis lăzile
În 1969, Părintele Oancea a făcut un apel simplu, dar hotărât: le-a cerut localnicilor să doneze icoanele pe sticlă păstrate în casele lor, pentru a le aduna într-un muzeu de interes public. Răspunsul a fost copleșitor. Una câte una, familiile din Sibiel au adus la lumină comori ascunse — între 150 și 200 de icoane au format nucleul inițial al colecției. Un vechi depozit din spatele bisericii a fost reconstruit complet între 1970 și 1971, devenind prima casă a muzeului.
Dar colecția nu s-a oprit la granițele satului. Icoane au venit din toată Transilvania, din Bucovina, Banat, chiar și din Austria. Fiecare piesă aducea cu ea o poveste, un stil regional distinct — albastrul de cobalt al Mărginimii Sibiului, galbenul și roșul Bucovinei cu veșminte moldovenești, compozițiile cu trioxid de plumb din Țara Bârsei. Creșterea continuă a colecției și a numărului de vizitatori a impus construcția unui al doilea edificiu, demarat în 1976 și finalizat în 1983, cu sprijin internațional semnificativ, în special din partea Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva. Acest „Muzeu Nou" a devenit sediul principal.
Ceea ce păstrează aceste ziduri
Astăzi, muzeul adăpostește aproximativ 700 de icoane pe sticlă, cea mai mare colecție de acest fel din Transilvania și una dintre cele mai importante din lume. Dar nu doar icoanele vorbesc — alături de ele se află cărți vechi, costume populare, mobilier tradițional și fotografii istorice ale comunității locale, alcătuind un tablou etnografic viu al Mărginimii Sibiului.
Cele două clădiri ale muzeului, situate între biserica ortodoxă și cimitir, la intrarea în sat, au primit de-a lungul anilor vizitatori remarcabili: episcopul anglican Robert Runcie, teologii Oscar Cullmann, Jürgen Moltmann și Dumitru Stăniloae, poeta Ana Blandiana. Anul 2021 a adus o renovare majoră, inaugurată pe 29 august, redând spațiilor strălucirea pe care o merită o colecție de o asemenea importanță. Cu aproximativ 15.000 de vizitatori anual, muzeul — clasificat monument istoric sub codul SB-II-m-A-12551 — rămâne un reper cultural al județului Sibiu.
Ce s-ar fi pierdut fără viziunea unui singur om
Fără perseverența Părintelui Zosim Oancea, aceste icoane ar fi continuat să se degradeze prin poduri și beciuri până la dispariție completă. O întreagă tradiție artistică — trei secole de credință transpusă în culoare și sticlă — ar fi rămas fără mărturie. Muzeul din Sibiel nu conservă doar obiecte; conservă felul în care comunitățile rurale românești își trăiau spiritualitatea, își decorau casele și își transmiteau povestea de la o generație la alta. Este dovada vie că un singur om, chiar ieșit din cei mai întunecați ani, poate salva un univers întreg de la uitare.
Acest articol a fost inspirat, în parte, de amintiri personale legate de Muzeul din Sibiel, aduse recent la lumină prin digitizarea unor materiale de arhivă. Dacă dețineți fotografii vechi, înregistrări video pe casetă sau peliculă, sau orice materiale legate de acest loc și de povestea sa, servicii profesionale precum EachMoment vă pot ajuta să le conservați pentru generațiile viitoare.