Casetele VHS au fost proiectate pentru o durată de viață de aproximativ 20 de ani — majoritatea au deja peste 30. Particulele magnetice de oxid de fier care păstrează înregistrările tale sunt legate cu un liant poliuretan pe o bază de poliester. În timp, acest liant absoarbe umiditatea din aer printr-un proces numit hidroliză, făcând stratul de oxid lipicios și instabil.
Rezultatul este așa-numitul "sindrom al benzii lipicioase" (sticky shed syndrome): banda se lipește literalmente de capetele de citire, lasă reziduuri maronii de oxid și produce un sunet scârțâit caracteristic. Chiar și înainte de acest stadiu critic, degradarea semnalului este continuă: erorile de tracking cresc, saturația culorilor se estompează, luminozitatea scade.
Casetele depozitate în poduri, garaje sau alte spații cu oscilații de temperatură se degradează mult mai repede. Mucegaiul este frecvent în medii umede și poate deteriora ireversibil suprafața benzii într-un sezon. Iar echipamentul pentru redarea lor — videorecorderele — nu mai este fabricat.